floarea soarelui stemă naţională a Moldovei floarea soarelui




Centrul de Apel Republica Moldova Pagina Oficială Ministerul Afacerilor Externe şi Integarării Europene

E-services Registru Chamber Airmoldova

Mass Media din Moldova


Pagina a fost vizitată de 212 ori
Site-ul a fost vizitat de 183141 persoane
Site-ul este folosit de 30 persoane
Site-ul a fost accesat de 2979 ori.

Noutăţile Ambasadei

Vizita de lucru a Vicepreşedintelui Republicii Bulgaria Iliana Yotova în Republica Moldova

În perioada 4-6 octombrie 2017, Vicepreşedintele Republicii Bulgaria Iliana Yotova a întreprins o vizită de lucru în Republica Moldova.

Pe parcursul vizitei, Vicepreşedintele bulgar a avut o serie de întrevederi de nivel înalt cu Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon, Prim-ministrul Pavel Filip şi Vicepreşedintele Parlamentului Iurie Leancă.

În cadrul întrevederilor cu autorităţile moldoveneşti, Vicepreşedintele Yotova a evidenţiat creşterea substanţială a schimburilor comerciale între cele două ţări şi a exprimat susţinere pentru agenda de reforme şi parcursul european al Republicii Moldova, îndeosebi în contextul preluării de către Bulgaria în primul semestru al anului 2018 a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Oficialii moldavi, la rândul lor, au menţionat cu satisfacţie evoluţia fructuoasă a relaţiilor bilaterale şi valorificarea oportunităţilor de consolidare a parteneriatului moldo-bulgar. Nu în ultimul rând, autorităţile moldave au comunicat oficialului bulgar sprijinul durabil pentru populaţia de origine bulgară din Moldova, în viitorul apropiat urmând să fie inaugurat şi un Consulat în oraşul Taraclia.

De asemenea, Vicepreşedintele Yotova a vizitat liceul teoretic „Vasil Levski” din Chişinău şi s-a deplasat în raionul Taraclia, unde au fost organizate reuniuni cu comunitatea bulgară şi administraţia oraşului Taraclia, vizitând totodată şi Universitatea din Taraclia. În timpul vizitei în raion, a fost semnat Acordul de Consorţium dintre Universitatea din Taraclia şi universităţile bulgare din Ruse şi Veliko Târnovo. La fel, în oraşul Taraclia a fost inaugurat oficiul agenţiei bulgare de presă BTA.

Vicepreşedintele Bulgariei şi Preşedintele Moldovei au participat la deschiderea celui de-al XIII Forum mondial al presei bulgare, care s-a desfăşurat la Chişinău în perioada 4-8 octombrie. La eveniment au participat mai mult de 100 jurnalişti de origine bulgară din întreaga lume.

Vizita de lucru a Vicepreşedintelui bulgar în ţara noastră constituie un pas important în consolidarea parteneriatului între Republica Moldova şi Republica Bulgaria, materializând totodată şi interesul ambelor părţi pentru dezvoltarea contactelor la toate nivelurile şi impulsionarea schimburilor economice, comerciale şi culturale.